RĂDULESCU ANDREEA
ARTIST
RĂDULESCU ANDREEA
Artist
Data nașterii: 01.11. 1987
Buzău
Artista este activă în cadrul filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Constanta, începând cu anul 2021 și s-a format sub îndrumarea profesorului Gheorghe Caruțiu. Este absolventa a studiilor de licență specializarea Pedagogia artelor plastice și decorative, și a programului masteral în arte vizuale, din cadrul Universității Ovidius din Constanța.
A expus în nenumărate expoziții de grup din țară și străinătate.
Un mare teoretician spunea la un moment dat referindu-se la arta abstractă, că odată epuizate toate mijloacele de exprimare ale lumii exterioare suntem forțați să descoperim noi procedee prin care să putem ilustra propria noastră lume interioară. Mintea omului se hrănește cu imagini și cuvinte pe care artistul creator le stochează, le sortează, și le compune pe pânză în cele mai diverse și inedite compoziții lăsându-se inspirat așadar, în mod necontenit, din ceea ce numit “natura”.
“Seria lucrărilor prezentate reprezinta compoziții abstracte informale, în care artista este interesată de conflictul dintre forme, de construcția lor. Accentul unor elemente aparent figurative sunt doar un pretext pentru compozițiile abstracte, pentru un vis, pentru o recreere a unor posibile teme imaginative pe care artista și le construiește într-un mod extrem de coerent. Lucrările prezintă o stare de conflict, de dinamică, în care putem vorbi de un baroc contemporan, cu puternice accente cromatice în cazul unora dintre lucrări. ” prof. Gheorghe Caruțiu
Pornind de la geneza cosmosului sau mișcarea planetelor în general care poate l-au inspirat pe Kandinsky să creeze niște compoziții ce ne poartă cu gândul printre aștri, până la mișcarea moleculară ce a inspirat și continuă să o facă o mulțime de bio artiști și nu numai, cu toții s-au lăsat copleșiți de lumea naturală pe care au cunoscut-o.
În demersul meu am pornit de la studiul naturii înconjurătoare și am ales ca modalitate de exprimare pictura abstracta datorită libertății pe care aceasta maniera o implica încercând să creez compoziții complexe dinamice care pot sugera un stil baroc contemporan. Acest lucru este susținut pe de o parte prin ideea de mișcare, de dinamica a sferelor si prin contrastele cromatice utilizate iar pe de alta parte prin modalitatea de reprezentare a formelor eliminand elementul figurativ sau spațialitatea și compunand imaginea cu ajutorul a diferite forme abstracte și texturi rezultând un spectacol cromatic contemporan foarte coerent.
EDUCAȚIE
Universitatea Ovidius, Constanța
Facultatea de Arte – Masterat în Arte vizuale
Program masteral: Educație Vizuală prin Studiul Peisajului și Figurii.
Octombrie 2018 – Iulie 2020
Universitatea Ovidius, Constanta
Facultatea de Arte – Licență în Arte Vizuale
Program licență : Pedagogia Artelor plastice și decorative
Octombrie 2018 – Iulie 2021
Universitatea din București
Facultatea de Sociologie și Asistență socială – Licențiată în Sociologie
Octombrie 2006 – Iulie 2009
EXPOZIȚII
14.10.2021 Bienala de Pictura “Alexandru Ciucurencu”, Muzeul de Arta Grigore Antipa 2, Tulcea.
22.09.2021 Bienala Internațională de Pictură Chișinău, Ediția a VII-a, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Chișinău, Republica Moldova
03.09.2021 Pictori de la malul marii – Atelier de creație Tomis 2021, Muzeul de istorie națională și arheologie, Constanta.
27.02.2021 Salonul Național de Plastică Mică, Brăila, Ediția XXII. Galeria de Artă, Brăila.
21.02.2021 Sketching Brâncuși. Expoziție internațională online. Universitatea de Artă Ovidius, Constanța.
05.02.2021 Conexiuni Virtuale. Expoziție online. Filiala UAPR – Constanta Unu
25.12.2020 Atelier 2020. Expoziție de artă online. Universitatea de Arta Ovidius, Constanța.
01.12.2020 Antropologia tăcerii. Eroismul uitat. Expoziție de arta vizuală și performance. Constanța.
17.10.2020 Zilele culturii aromâne ediția a XV-a. Muzeul de istorie națională și arheologie, Constanța.
16.11.2020 Bienala de artă plastică “Gheorghe Petrașcu” ediția a XV-a. Complexul Național Muzeal Curtea Domnească, Târgoviște.
01.11.2020 Bienala Internațională de artă contemporană “Nicolae Tonitza” ediția a III-a. Muzeul de artă „Vasile Pârvan” Bârlad.
10.10.2020 Bienala Internațională de artă contemporană “Ion Andreescu” ediția a XII-a. Galeriile de artă “Ion Andreescu”, Buzău.
21.08.2020 Bienala Națională de Artă “Camil Ressu”. Muzeul de Artă Vizuală Galați.
20.06.2020 De la figurativ la nonfigurativ. Expoziție online. Constanța, România.
13.05.2020 Vedere de la Fereastră. Expoziție internațională online. Constanța, România.
08.05.2020 Campania Artă = Umanitate. Expoziție de Artă cu vânzare Online. Constanța, România.
01.05.2020 #Viewfromyourroom Expoziție internațională/Concurs Online. Academia de artă din Florența, Italia.
29.04.2020 Art Nouveau, Estetică și meșteșug. Expoziție Online. Constanța, România.
16.04.2020 Ex Libris Constanța Vol II 2020. Expoziție Online. Constanța, România.
15.04.2020 Sacrul în Artă, Interferențe clasice și contemporane. Expoziție Online, Constanța, România
08.04.2020 Corpul Uman, armonie estetica si realism. Expoziție Online. Constanța, România
14.02.2020 Locus. Expoziție internațională Online. Institutul Politehnic Lisabona, Departamentul Educației și Cercetării în Artă și Design. Lisabona, Portugalia
23.03.2020 Ex Libris Constanta 2020. Expoziție Online. Constanta, Romania
20.12. 2019 4×4 IGNAT ritualuri străvechi (expoziție de artă vizuală). Art Gallery, Tomis Mall. Constanta, România.
30.11.2019 Spațiul Sacru. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Constanta, Romania
30.05.2019 Simpozion de cercetare, creație și educație, editia a 10-a. Galeria de Artă Stefan cel Mare. Constanta,România.
21.05.2019 ARTOMIS 2019. Art Gallery, Tomis Mall. Constanta, Romania
20.05.2019 Trienala internațională de gravura, Editia a II-a 2019. Biblioteca Judeteana Marin Preda, Județul Teleorman. Alexandria, România.
14.04.2019 Expoziție de Afiș. Art Gallery, Tomis Mall. Constanta, România
09.04.2019 Expoziție instalație/ sculptură. Art Gallery, Tomis Mall. Constanta, România.
17.05.2017 Atelier. Art Gallery, Tomis Mall, Constanța.